Spania, datorită poziţiei sale geografice interesante (prin strâmtoarea Gibraltar sunt numai 14km până în Africa), nu are o climă unitară. Mărturia acestui lucru este şi faptul că, aici putem întâlni deşerturi, semideşerturi, văi umede ale râurilor, dar şi coridoarele uscate ale acestora, litoral stâncos şi mlaştini.
Anotimpurile în Spania
Cea mai caldă regiune este litoralul Mării Mediterane, respectiv , partea de sud şi de est a Spaniei. Aici este o climă mediteraneană subtropicală, majoritatea zilelor fiind însorite. Temperaturile oscilează în jurul valorilor de 25 până la 30 ºC, aşa că, se poate vorbi de temperaturi plăcute de vară.
Iernile sunt blânde. Despre o iarnă adevărată la nişte tempeaturi de 8-15ºC, nici nu se poate vorbi. Cele mai multe averse se produc în perioadele de pimăvară şi de toamnă, însă acestea nu sunt numeroase. Aversele de ploaie sunt mai dese în zonele de litoral. În interiorul ţării vremea este mai aspră. Aici iernile sunt cu mult mai reci şi de multe ori însoţite de zăpadă. Între zi şi noapte, există dierenţe de temperatură mai mari decât suntem obişnuiţi. Diferenţe de temperaturi se înregistrează şi între masivele muntoase şi zonele de şes. Aici, clima este continetală.
Temperaturile medii şi extremele termice în Spania
Cea mai caldă regiune a Spaniei este Andaluzia, din sud. În lunile iulie şi august, temperatura medie a aerului oscilează între 27 şi 29ºC, iar a apei mării între 22 şi 23ºC. În insulele Baleare, în lunile de vară, temperatura mări este de circa 25ºC, iar cea a aerului de 29ºC.
Recordurile de temperatură au fost înregistrate la Murcia 47,2ºC, Malaga 44,2ºC, şi Valencia 42,5ºC.
Recordurile termice din interiorul ţării: Sevilla 47,0ºC, Cordoba 46,6ºC, Badajoz 45,0ºC, Albacete şi Zaragoza 42.6ºC, Madrid 42,2ºC, Burgos 41,8ºC, Valladolid 40,2ºC. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate au fost: Albacete -24,0ºC, Burgos -22,0ºC, Salamanca -20,0ºC, Teruel -19,0ºC, Madrid -14,8ºC, Sevilla -5,5ºC.
Recordurile termice de pe Litoralul nordic al Oceaului Atlantic sunt: Santa Cruz de Tenerife 42,6ºC. Cele mai scăzute temperaturi din această zonă s-au înregistrat tot la Santa Cruz de Tenerife 8,1ºC.