Plajele şi marea

15.11.10 13:48:51

Spania este bine cunoscută pentru plajele sale,  care diversele în staţiuni litorale sunt mărginite de promenade sau de lanţuri de hoteluri. Plajele spaniole, cel puţin cele principale, dispun de duşuri şi toalete (în limba spaniolă „aseos”, „sanitarios”, uneori „baňos”). În plus, fie pe plaje, fie în imediata lor apropiere se află centre de prim-ajutor Cruz Roja (Crucea roşie) sau Centro Médico pentru cazurile de accidente. 

Pe coastele Spaniei nu sunt însă numai plaje mari. Iubitorii de linişte şi atmosferă romantică vor găsi aici o mulţime de plaje mici şi plăcute, mai ales în zona Costa Brava. Acestea sunt accesibile numai pe jos sau, uneori, numai cu barca.

Desigur nu veţi fi surprinşi să aflaţi că pe plajele mari se plăteşte o taxă moderată pentru închirierea şezlongurilor şi a umbrelelor de soare. Aveţi la dispoziţie şi cursuri de windsurfing, scufundări sau schi nautic, bineînţeles contra cost. Pe majoritatea plajelor puteţi închiria şi bărci de diferite tipuri; oferta e cu adevărat bogată, aşa că vă puteţi alege ceea ce vă convine.

Mai amintim şi faptul că în Spania se tolerează bronzatul topless; în schimb, pentru nudism sunt rezervate doar câteva plaje special marcate.