Dansul Flamengo

Dansul Flamengo
01.03.09 20:18:03

Atracţiile Spaniei – Flamengo

Înfocatul şi temperamentalul dans Flamengo se numără printre caracteristicile specifice Peninsulei Iberice. A apărut în secolul 15 în însorita Andaluzie din Sudul Spaniei. Primii dansatori de flamengo au fost ţiganii, însă, pe măsura extinderii dansului şi în alte regiuni, acesta a devenit parte a culturilor spaniolă, ebraică, indiană şi arabă. Astăzi, fustele înflorate şi părul de un negru strălucitor al dansatoarelor sunt renumite în întreaga lume.

Denumirea Flamengo ascunde în sine numeroase stiluri diferite. Acestea s-au dezvoltat treptat, într-o adevărată varietate a paşilor de dans, întâlnită în diverse ţări ale Africii, Europei sau Americii Latine. Cel mai răspândit a rămas însă Sevillanas, care  iniţial, a fost creat pentru perechi de dansatori. Reprezenta un mod tradiţional de distracţie în timpul sărbătorilor organizate în Spania. Mai este apoi stilul Alegria (veselie) care numai prin simpla sa denumire sugerează o atmosferă animată de dans. Stilul Bulerias presupune adeseori improvizaţii, atât din partea cântăreţilor cât şi a dansatorilor.

De regulă, sunetele ritmate ale castanietelor însoţesc dansurile voluptoase pe muzică de chitară. Trăirile sufleteşti ce acompaniază vocea cântăreţilor vă trezesc dorinţa de a vă arunca în vârtejul distracţiei şi a uita astfel de grijile cotidiene. Dacă vreodată o să vă lăsaîi antrenaţi în ritmurile de flamengo, întotdeauna vă veţi aduce aminte cu emoţie de acest dans al dragostei şi al privirilor languroase. Rămâne doar să mai adăugaţi „Vamos a bailar” - hai să dansăm.