Spania - Cazarea

(Pagini) > > > Cazarea

Spania este ţara care îşi întîmpină oaspeţii cu braţele deschise. Aici turismul reprezintă o parte componentă a economiei naţionale, şi totul are legătură cu acest lucru, inclusiv cazarea. În Spania, veţi avea la dispoziţie în jur de 10 mii de unităţi de cazare. Puteţi să alegeţi dintre cele mai ieftine, mergând până la cele mai luxoase hoteluri. Spania se numără printre ţările cele mai ieftne din Europa de Vest, drept pentru care, 10% dintre turiştii care merg în străiătate, se duc acolo  pentru a se bucura de un confort mai ridicat.

Hotelurile şi apartamentele în Spania

Hotelurile sunt evaluate după numărul de stele , de la una la cinci, şi sunt indicate cu litera H. Stelele se acordă mai mult pentru dotările din camere decât pentru calitatea serviciilor. Resturantele hotelurilor sunt în marea lor majoritate, accesibile şi turiştilor care nu stau în hotel. Unele dintre unităţile de cazare nu sunt dotate cu un restaurant propriu. Aici exista hoteluri HR (Hotel Residencia), sau HsR (Hostal-Residencia). În acestea nu se servesc mâncăruri calde dar adeseori, este oferit micul dejun. Dacă daţi întâietate unei atmosfere mai familiare puteţi alege dintr-o reţea vastă de apartamente. În Spania, există două tipuri: HA (Hotel Aartamentos) sau RA (Residenci Apartamentos). Apartamentele se află în zonele mai liniştie ale oraşelor sau staţiunilor. În această ţară, gălăgia nu este considerată a fi un motiv pentru reclamaţii.

Paradores

O altă modalitate de cazare, o reprezintă Paradores Nacionales. Acestea sunt hoteluri de stat, care au între 3 şi 5 stele, fiind destul de luxoase şi scumpe. Primul parador a apărut în anul 1928. În prezent le putem întâlni atât în zona continentală cât şi pe insule. Sunt uşor accesibile. Adeseori, sunt reşedinţe nobiliare renovate, castele din Evul Mediu şi hoteluri vechi.

Alte posibilităţi de cazare

Cele mai fastuoase hoteluri se află pe Costa del Sol sau în Insulel Baleare. Turiştii îşi pot alege din întreaga ţară, dintr-o gamă largă de centre de cazare şi pentru diverse ocazii, de la sejururi de scurtă durată pînă la apartamente îchiriate pe durată mai îndelungată. Cazări mai eftine oferă pensiunile, campingurile, diverse cămine sau casa rurales, care pot fi căsuţe familiale provinciale, cu o atmosferă intimă sau reşedinte nobiliare.

Preţurile cazării în Spania

Preţurile la cazare diferă în funcţie de locaţie, număr de stele şi sezon. Lista de preţuri ar trebui să fie afişată la fiecare recepţie. În majoritatea cazurilor, regula este că preţurile la cazare în hotelurile din provincie sau cele de la periferia oraşelor sunt mai mici decât în cele similare din centrul oraşelor sau de pe litoral. Sezonul pricipal este în lunile iulie şi august, însă în unele regiuni începe în aprilie şi se termină în septembrie. În perioada sărbătorii naţionale, fiesta, hotelurile pot să pretindă sume suplimentare.

Preţurile sunt adeseori prezentate fără TVA, care aici este de 7%. Alte posibilităţi de cazare sunt oferite de căminele de studenţi. Pentru folosirea acestora aveţi nevoie de o legitimaţie internaţională de student.

Posibilităţi de cazare oferă şi mănăstirile. Preţurile nu sunt piperate însă nu este vorba de hoteluri clasice şi trebuie să vă faceţi rezervarea anticipat. O altă variantă o reprezintă campingurile, care în Spania sunt în număr de peste 600. Majoritatea lor se află pe litoral şi au dotări standard.